Îl chema Mihai, și avea doar 7 ani când părinții au hotărât să-i cumpere primul calculator.Și pe atunci, în 2000, să ai un calculator la vârsta de 7 ani era ceva minunat.Oare…?
Părinții lui, având o stare materială bună au avut bani să-I ia ceva ce sigur nu îi trebuia.Săptămâni la rând a vrăjit o clasă întreagă cu poveștile despre minunatul gadget pe care părinții lui i l-au luat.Era ceva de nedescris bucuria și vraja pe care o producea un Mario și mai apoi un Prince 2, un Volfied sau vechiul model de Jim, de la jocurile pe televizor.Și de acela avea dar pentru el era doar ceva învechit.Avea nevoie de ceva nou.Drogul jocurilor îi intra în sânge, în instincte și deveneau mai mult decât o nevoie.La vârsta la care majoritatea copiilor jucau ascunsa, prinselea sau orice alte jocuri normale, Mihai nu știa decat calculator, calculator, calculator.
Nu după mult timp, Mihai nu mai mergea la școală.El avea profesori personali, iar lecțiile le facea ghiciți cum?Pe calculator, cu programe speciale.Dar era un băiat neglijent.Îi plăcea doar să se joace.Nu era nicidecum interesat de învățat.
Părinții lui erau foarte ocupați, așa încât nicidecum să observe obsesia lui Mihai.Și vremea trecea cum trece de obicei dar Mihai devenea din ce în ce mai străin față de restul lumii.Abia de își cunoștea verișorii, unchii și mătușele.Mihai nu știa socialize cu nimeni.Știa doar să spună de ce are nevoie și mai știa încă un singur lucru, învățat de la tatăl lui:să înjure.Să înjure și să vorbească urât de cate ori pierdea la vreun joc.
A trecut multă vreme de atunci și Mihăiță cum îi zicea mama devenise Mihai în toată firea.Și astăzi are 17 ani.E ziua lui Mihai iar mama lui stă pe un fotoliu și plânge.Casa e goală, camera lui Mihai deasemenea.Tatăl este plecat cu el, la o operatie în China, la ochi.A, dar voi nu aveți de unde să știți ce s-a intamplat.Mihai a continuat așa cum a început.Cu jocurile lui.A jucat, a jucat, a jucat.Prin 2003 părinții îi fuseseră luat alt calculator, mai performant.Apăruse atunci și Counter Strike iar din acel moment, camera lui Mihai devenise un adevărat câmp de luptă.Abia de mai apuca să mănânce iar dacă cineva încerca să intre și îl deranja, arunca cu tot ce avea în persoana respectivă.Mihai nu mai învăța de mult.Profesorii au refuzat să mai vină să-i predea.Era prea dezastruos și periculos.Își făcuse din camera lui un cuib din care ieșea doar până la baie. Mihai nu mai știa ce e aia zăpadă naturală ci doar zapada înroșită din fy_snow.Nu mai știa ce e ăla nisipul unei plaje ci doar nisipul plin de sânge din de_dust.Nu mai știa ce e marea ci doar screensaverul cu ea care deși era setat să apară la un minut de inactivitate, tot rar apărea.Și lumea evolua, copiii de vârsta lui erau fericiți, mergeau la școală, se jucau, mergeau în tabere și excursii dar Mihai era rupt de o astfel de lume.Era atât de “matur” încât în lumea lui nu existau decât soldați și fiare ciudate, iar el nu era altceva decât un robot.Și astfel treceau pentru el zilele și nopțile.De fapt pentru el nu exista așa ceva.Pentru el nu erau decât ore de joacă și restul(3-4) de somn.Camera lui era un întuneric continuu cu perdelele trase și aproape goală cu nimic altceva decât un pat, un birou și CALCULATORUL.Tehnologia evolua destul de repede iar Mihai ajunsese să schimbe un calculator la fiecare jumătate de an.Tatăl lui mai mai că voia să facă o colecție din monitoarele sparte cu o cană aruncată de nervi sau cu plasmele sparte cu pumnul.Pentru el toate era doar niște copilării.Cât de neglijenți puteau să fie părinții lui încât să nu reacționeze deloc.Cât de neglijenți.Și da, după cum spuneam acum e la operație.Mihai stătuse atât de mult în întuneric încât lumina pentru el era un coșmar.Dar ce era mai rău pentru el, nu mai vedea bine să joace noul warcraft.Și dacă ar fi fost ochii singura lui problemă.Dar statul pe scaun a creat pentru el multe altele.Atât de multe încât și doctorii se mirau că un copil la vârsta lui poate dobândi toate astea pe parcursul a 3-4 ani.Calculatorul era acum un blestem pentru mama și tatăl lui Mihai iar pentru Mihai ultima dorință.Da. Ajunsese până acolo.Nu mai voia nimic.Voia să joace pentru ultima dată un Counter, să ucidă pentru ultima dată.Viața nu mai avea rost pentru el.Era terminată.Nu avea absolut nici o altă dorință.
Mihăiță ajunsese o umbră.
Multe astfel de cazuri de indiferenta in ziua de azi. Parca prea multe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu