Impresii Gramatyk vs. Mess

Îmi cer în primul rând scuze că nu am făcut un update la blog în urma proiectului, dar nu am stat prea bine la partea cu timpul liber.

Acum să tragem câteva concluzii pe scurt despre proiect.
După cum spuneam proiectul a avut loc Luni la Şcoala Generală Nr. 22 şi a constat într-un seminar de educaţie non-formală cu privire la efectele folosirii îndelungate şi greşite a programelor de comunicare online, cum ar fi Yahoo Messenger şi  WLM.

Copiii au fost prezenţi în sală într-un număr destul de mare şi cu toate că iniţial nici nu voiau să audă de renunţatul la faimoasele grupuri de litere sh, tz, ck, ş.a. spre sfârşit au ajuns la concluzia la care voiam şi noi să ajungă:Messenger-ul este un program util în comunicare dar expresiile folosite acolo dăunează mai târziu.

Expresiile folosite în cadrul acestor programe trebuie să rămână doar în cadrul acelor programe. Nu trebuie folosite în viaţa de zi cu zi, în mesajele telefonice, în dialogurile libere sau mai grav, după cum a recunoscut şi una din eleve - în lucrările de control sau alte documente.

După cum am mai spus şi pe blog-ul meu, marea problemă nu este a copiiilor, ci a părinţilor cărora nu le pasă de ceea ce fac copiii lor în faţa calculatoarelor ore întregi iar cu odată cu trecerea timpului şi în condiţiile în care aceşti copiii vor continua să folosească acest limbaj riscă să aibă un vocabular limitat sau să nu fie în stare să poarte o discuţie în condiţii normale.

Este normal să li se pară că sunt mult mai interesanţi aşa, dar este la fel de normal să îi facem să înţeleagă aceste lucruri de la o vârsta totuşi fragedă pentru că mai târziu s-ar putea să nu avem cu cine să ne înţelegem.

Am primit un feedback pozitiv din partea copiiilor la faţa locului dar un lucru foarte important a fost faptul că unii dintre copiii care nu au fost prezenţi în sală au regretat că nu au venit după discuţiile pe care le-au avut cu colegii lor participanţi la training.

Acestea fiind zise a fost un proiect foarte reuşit cu un feedback pozitiv din partea conducerii şcolii, a dirigintei copiilor şi nu în ultimul rând al copiiilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu