Bunica mea e plecata in tara ingerilor demult, nici macar nu mai numar anii…. mai bine i-as numara pe aceia in care am fost impreuna!
Bunica mea care facea magii in bucatarie: ce as mai gusta mancarea ei! Daca inchid ochii aproape pot: crempita cu crema delicioasa (pe o mancam cu lingura inainte sa fie intinsa pe foitaj), sarmale, salata de vinete, praji cu mere, toate aveau gust de perfectiune.
Bunica traznita care mi-o spus cateva povesti picante …
Bunica cu suflet bland si inima darnica.
Bunica care era fericita cand ne stia satui cu bunataturile ei :)
Bunica m-a invatat jocuri cu Sara http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-sara.html , cum sa impletim si sa devenim mai tarziu femei balnde si frumoase in primul rand la suflet. Tot ea m-a invatat ce inseamna jocurile de fete si cum trebuie sa te comporti atunci cand iesi in societate.
Bunica mea draga cu nume de floare: Margareta mea din Cer!
Pacat mare ca nu ai mai apucat sa fii strabunica sa ii cunosti pe David, Luana si Filip
Sunt niste nebuni minunati!
Călătorie spre centrul Pământului
În ultima săptămână, marea vedetă în box office-ul românesc a fost filmul Călătorie spre centrul Pământului / Journey To The Center Of The Earth, un nou remake după romanul cu acelasi nume scris de Jules Verne, acum aproape 150 de ani, fiind vizionat doar în perioada premierei din România de 10.431 spectatori ce au adus încasări de 239.501 lei, informează Mediafax.
Cu un buget de 45 de milioane de dolari, filmul - ce poate fi vizionat si în 3D, la cinematografele ce dispun de mijloacele tehnice necesare -, filmul încântă cu sigurantă prin calitatea exceptională a efectelor speciale, a “aparitiilor” inedite, de la păsări preistorice până la tiranozauri si, bineînteles, prin povestea nemuritoare: un profesor universitar ce pleacă în căutarea fratelui său dispărut, împreună cu nepotul lui adolescent si un ghid montan… de sex feminin si blond, într-o aventură captivantă către centrul Pământului. Această versiune, în regia lui Eric Brevig, a fost filmată în Islanda si Quebec, Canada, iar rolul lui Hannah, ghidul montan al celor doi, este jucat chiar de o actrită de origine islandeză, astfel încât poti fi convins: atmosfera filmului este perfectă! Călătorie spre centrul Pământului a fost nominalizat deja la Teen Choice Award, categoria Choice Summer Movie: Action Adventure.
Cu un buget de 45 de milioane de dolari, filmul - ce poate fi vizionat si în 3D, la cinematografele ce dispun de mijloacele tehnice necesare -, filmul încântă cu sigurantă prin calitatea exceptională a efectelor speciale, a “aparitiilor” inedite, de la păsări preistorice până la tiranozauri si, bineînteles, prin povestea nemuritoare: un profesor universitar ce pleacă în căutarea fratelui său dispărut, împreună cu nepotul lui adolescent si un ghid montan… de sex feminin si blond, într-o aventură captivantă către centrul Pământului. Această versiune, în regia lui Eric Brevig, a fost filmată în Islanda si Quebec, Canada, iar rolul lui Hannah, ghidul montan al celor doi, este jucat chiar de o actrită de origine islandeză, astfel încât poti fi convins: atmosfera filmului este perfectă! Călătorie spre centrul Pământului a fost nominalizat deja la Teen Choice Award, categoria Choice Summer Movie: Action Adventure.
La parlament
Vazand tot e se intampla in ultimele zile ma tot intrebam: “Oare se mai termina o data?
Sincer m-am saturat sa vorbim despre cum a fost sa fim condusi de un chior care pe perioada in care a fost marinar a “decapitat” oameni, aruncandu-i peste bord cum arunci sacii de nisip dintr-un balon de aer sa scapi de greutate.Asa a facut si el. A aruncat oamenii si si-a cladit un viitor stralucit mergand pe cadavre. Dar, dupa cum spune proverbul, scopul scuza mijloacele asa ca… S-au anuntat in ultimele zile diferite proteste si greve dar mai oameni buni, nu le baga nimeni in seama. Voi chiar credeti ca lui Basescu ii pasa de protestele voastre? N-as prea crede. Nu pana nu se intorc minerii in capitala si atunci o sa avem nevoie de echipamente de protectie. Numai ei sunt cei care ar avea curajul sa rastoarne o astfel de situatie. Eu ii invidiez pe mineri. Asa mai “salbatici” cum sunt ei, vor sti intotdeanuna sa bata cu pumnul…Si asta nu numai in masa.
Traim intr-o lume a penibilului, a prostiei, a ignorantei. Ori le facem noi ceva, ori mai mult ca sigur ne vor face ei.Astea sunt cele 2 obtiuni pe care le avem.Mari si late.
Sincer m-am saturat sa vorbim despre cum a fost sa fim condusi de un chior care pe perioada in care a fost marinar a “decapitat” oameni, aruncandu-i peste bord cum arunci sacii de nisip dintr-un balon de aer sa scapi de greutate.Asa a facut si el. A aruncat oamenii si si-a cladit un viitor stralucit mergand pe cadavre. Dar, dupa cum spune proverbul, scopul scuza mijloacele asa ca… S-au anuntat in ultimele zile diferite proteste si greve dar mai oameni buni, nu le baga nimeni in seama. Voi chiar credeti ca lui Basescu ii pasa de protestele voastre? N-as prea crede. Nu pana nu se intorc minerii in capitala si atunci o sa avem nevoie de echipamente de protectie. Numai ei sunt cei care ar avea curajul sa rastoarne o astfel de situatie. Eu ii invidiez pe mineri. Asa mai “salbatici” cum sunt ei, vor sti intotdeanuna sa bata cu pumnul…Si asta nu numai in masa.
Traim intr-o lume a penibilului, a prostiei, a ignorantei. Ori le facem noi ceva, ori mai mult ca sigur ne vor face ei.Astea sunt cele 2 obtiuni pe care le avem.Mari si late.
Cum sa-ti cresti numarul de vizitatori pe site
Poate te-ai intrebat de multe ori cum sa faci ca pagina ta de internet, site-ul/blogul tau sa beneficieze de cat mai multe vizite, sa aiba parte de cat mai mult trafic. Ei bine la fel faceam si eu. Pot sa va spun doar ca am incercat peste zece site-uri care promiteau MILIONUL(de vizitatori). Ei bine totul e doar o mare minciuna. Am mai gasit un site dar inafara faptului ca trebuia sa dau click pentru click(raport de 1:1, adica dadeam click pe un site, primeam o vizita in schimb), imi trimitea vizite irelevante de prin Japonia sau Irak.
Ei bine acum am gasit ceva care o sa te bucure mai mult ca sigur.Este vorba despre un site romanesc, schimb de trafic automat. Ce presupune? Lasi deschis site-ul in bara si el isi face treaba, adica viziteaza in mod automat site-uri, iar tu, in functie de cat timp tii sesiunea deschisa primesti si tu vizite.Eram neincrezator dupa ce tepe mi-am luat cu site-urile straine dar am zis sa incerc si ceva romanesc. Si uite ca am reusit. Vizitele blogului meu au crescut semnificativ. Site-ul este unul foarte clar, explicit, are si concursuri, e foarte frumos. Asta e doar parerea mea insa. Intra si tu AICI, fa-ti cont si convingete. Daca nu esti multumit, trimite-mi mailul tau cu ce fel de “multumiri” vrei tu. Eu sper insa ca nu va fi asa.
Ei bine acum am gasit ceva care o sa te bucure mai mult ca sigur.Este vorba despre un site romanesc, schimb de trafic automat. Ce presupune? Lasi deschis site-ul in bara si el isi face treaba, adica viziteaza in mod automat site-uri, iar tu, in functie de cat timp tii sesiunea deschisa primesti si tu vizite.Eram neincrezator dupa ce tepe mi-am luat cu site-urile straine dar am zis sa incerc si ceva romanesc. Si uite ca am reusit. Vizitele blogului meu au crescut semnificativ. Site-ul este unul foarte clar, explicit, are si concursuri, e foarte frumos. Asta e doar parerea mea insa. Intra si tu AICI, fa-ti cont si convingete. Daca nu esti multumit, trimite-mi mailul tau cu ce fel de “multumiri” vrei tu. Eu sper insa ca nu va fi asa.
Înţelepciunea omului de rând…
Stelian Apostol, un acordeonist care-i zicea cântări de corazon albastru lu’ Ceaşuşescu, la paranghelii specifice (în genere, pe la alea de vânătoare de mistreţi, şoldani ori de ciute) se confesa, într-un cotidian central, în chestii de… petrecaniile (tare bine zis!) dictatorului iubit:
Era un foarte bun cunoscător al muzicii populare. Îi plăceau la nebunie romanţele şi tangoul. El venea la cantina PCR, că aşa era pe atunci. Pe lângă repertoriul ales de noi, ne punea de fiecare dată să cântăm „Radu mamii” şi, culmea!, ştia foarte bine versurile la toate melodiile. Trebuia să le cunoaştem foarte bine şi noi, pentru că ne taxa imediat, dacă făceam improvizaţie. Ne atrăgea atenţia cu degetul arătător…
Cu deştu’ arătător. Cu… cu! Acu… cu, eu ce să spun?! Ce auzii şi eu de la dna Tănase, colega mea de birou (1983-1989), care tocmai s-a mutat la Domnu, uşoară fie-i ţărâna! Doamna Tănase, natural, era soţia dlui Tănase, unul din capăii ştiutorilor de bancuri (Gemănaru, Varvaroi, Bodnariuc…) şi onor polcovnic-secu. Şi mi-a povestit, cam ce spune şi Apostol mai sus: că, la Casa de Oaspeţi Suceava, Ceauşescu (ştia din Coşbuc pe de rost, cât nu ştiu, la un loc, dascălii unei şcoli) cânta şi el, pe la cele opulente mese. Odată, cică, nu-prea-plăcân-du-i de Sofia noastră genială şi băştinaşă, a început să zică însuşi la romanţe, de rămaseră cinstiţii şi gogonaţii meseni cu cavităţile orale laarg deschise! Dă uimire!
Şi mai zise Apostol ăsta Stelian: Atunci când venea Ceauşescu era recepţie de gradul zero. Erau controale foarte severe. Mă inspectau peste tot, vai de mine! Îmi băgau vată în nas, prin urechi, în gât, mă verificau la măsele, îmi verificau degetele şi de la picioare ca să nu am negreală…
Şi încă, ăă: Un control dura cel puţin o jumătate de oră. Cred că te verificau, aşa, la sânge, ca nu cumva să-i transmiţi vreun microb dictatorului, nu am idee. Chiar dacă i-am cântat de foarte multe ori, nu am stat niciodată de vorbă cu el pentru că nu vorbea cu artiştii…
E, ata ete! Dacă ar fi stat mai mult de vorbă cu artiştii, Niculăiţă Minciună ar fi trăit şi astăzi, aşa, a fost şi el acolo, bucată de humă însufleţită… modest (şi prost) din Scorniceşti, o victimă jalnică a călăilor resentimentari ce înstăpânesc, vremelnic – vaai!, fauna fistichie a politichiei deşarte şi mioritice…La ce bun – la ce bună înţelepciunea…
(răspunde , încă o dată, Vasile Andru, amicul)
Înţelepciunea e bună la trăit. Îi bună în orice condiţii la trăit, dar mai ales în condiţii vitrege şi-n condiţii de frustrare. De ce mai ales în aceste condiţii?! Pentru că aceste condiţii dezorganizează şi distrug omul mai repede, şi-atunci înţelepciunea ar fi singura soluţie să rezişti la factorii de distrucţie şi de desfigurare din perioade care exercită presiune distructivă asupra omului. E bună, deci, la trăit; în altă fază, înţelepciunea este bună la cunoaştere şi la dobândirea împărăţiei.
Mulţi oameni sunt adormiţi…
Înţelepciunea-i trezeşte şi le dă un sens în viaţă. Mulţi se-ntreabă care-i sensul vieţii? Cei care nu se-ntreabă despre asta fie că dorm şi merg într-o inerţie biologică, de la naştere până la moarte, fie că nu au voie să se-ntrebe, că nu i-a zguduit nicio problemă dramatică-n viaţă. Astfel că sunt mulţi oameni care dorm sau care încep să fie deprimaţi. Şi, când îşi analizează sensul vieţii, nu găsesc motivele unei trăiri înalte. Sau ale unei netrăiri, în general. Anunţasem… ca o temă de discuţie „Apocalipsa, astăzi”.
Apocalipsa înseamnă revelaţie sau dezvăluirea tainelor existenţei, în momentul în care ne aflăm. Între altele, în Apocalipsă se zice că atât cât va mai dura lumea aceasta, până la Marele Sfârşit sau Marea Judecată, nu se va schimba structura ei de ansamblu; adică, vor rămâne până la capăt cele patru categorii în care se împart oamenii.
Oamenii, pe căprării…
Vătămătorii (nocentes) sunt prima categorie. Aici intră şi agresorii, brutele şi destructorii, şi lacomii – răutatea.
A doua categorie sunt sordides – sordizii; asta înseamnă amorfii, cei confuzi, cei fără curăţenie, impurii; e categoria cea mai amplă (aici ar intra şi-acele „suflete moarte” ale lui Gogol); amorphos, în greceşte, înseamnă „fără chip”; este categoria adormiţilor şi a necunoscătorilor sensului vieţii.
Categoria a treia – cea a drepţilor.
Categoria a patra, cea a sfinţilor.
Deci, mai mult decât omul drept este omul sfânt. În funcţie de aceste categorii s-au împărţit vieţuirile noastre. Vieţuirea cea mai de jos se numeşte vieţuire diavolească (plăteşti pentru bine cu rău) şi există oameni care au această vieţuire. Apoi, vieţuirea dobitocească (plăteşti la rău cu rău), adică, ţi-a făcut-o el, i-o faci şi tu – asta-i dobitoceşte. Vieţuirea omenească – unde ar intra drepţii; adică, plăteşti la bine cu bine; ai depăşit problema răului. Şi vieţuirea duhovnicească (sau îngerească), când plăteşti chiar la răul ce ţi se face cu bine şi cu mult bine.
Ei, iată, în Apocalipsă se spune că, până la sfârşitul lumii, aceste categorii vor funcţiona şi, se spune, chiar cu sporire poate chiar ca un schimb valutar convertor!
Era un foarte bun cunoscător al muzicii populare. Îi plăceau la nebunie romanţele şi tangoul. El venea la cantina PCR, că aşa era pe atunci. Pe lângă repertoriul ales de noi, ne punea de fiecare dată să cântăm „Radu mamii” şi, culmea!, ştia foarte bine versurile la toate melodiile. Trebuia să le cunoaştem foarte bine şi noi, pentru că ne taxa imediat, dacă făceam improvizaţie. Ne atrăgea atenţia cu degetul arătător…
Cu deştu’ arătător. Cu… cu! Acu… cu, eu ce să spun?! Ce auzii şi eu de la dna Tănase, colega mea de birou (1983-1989), care tocmai s-a mutat la Domnu, uşoară fie-i ţărâna! Doamna Tănase, natural, era soţia dlui Tănase, unul din capăii ştiutorilor de bancuri (Gemănaru, Varvaroi, Bodnariuc…) şi onor polcovnic-secu. Şi mi-a povestit, cam ce spune şi Apostol mai sus: că, la Casa de Oaspeţi Suceava, Ceauşescu (ştia din Coşbuc pe de rost, cât nu ştiu, la un loc, dascălii unei şcoli) cânta şi el, pe la cele opulente mese. Odată, cică, nu-prea-plăcân-du-i de Sofia noastră genială şi băştinaşă, a început să zică însuşi la romanţe, de rămaseră cinstiţii şi gogonaţii meseni cu cavităţile orale laarg deschise! Dă uimire!
Şi mai zise Apostol ăsta Stelian: Atunci când venea Ceauşescu era recepţie de gradul zero. Erau controale foarte severe. Mă inspectau peste tot, vai de mine! Îmi băgau vată în nas, prin urechi, în gât, mă verificau la măsele, îmi verificau degetele şi de la picioare ca să nu am negreală…
Şi încă, ăă: Un control dura cel puţin o jumătate de oră. Cred că te verificau, aşa, la sânge, ca nu cumva să-i transmiţi vreun microb dictatorului, nu am idee. Chiar dacă i-am cântat de foarte multe ori, nu am stat niciodată de vorbă cu el pentru că nu vorbea cu artiştii…
E, ata ete! Dacă ar fi stat mai mult de vorbă cu artiştii, Niculăiţă Minciună ar fi trăit şi astăzi, aşa, a fost şi el acolo, bucată de humă însufleţită… modest (şi prost) din Scorniceşti, o victimă jalnică a călăilor resentimentari ce înstăpânesc, vremelnic – vaai!, fauna fistichie a politichiei deşarte şi mioritice…La ce bun – la ce bună înţelepciunea…
(răspunde , încă o dată, Vasile Andru, amicul)
Înţelepciunea e bună la trăit. Îi bună în orice condiţii la trăit, dar mai ales în condiţii vitrege şi-n condiţii de frustrare. De ce mai ales în aceste condiţii?! Pentru că aceste condiţii dezorganizează şi distrug omul mai repede, şi-atunci înţelepciunea ar fi singura soluţie să rezişti la factorii de distrucţie şi de desfigurare din perioade care exercită presiune distructivă asupra omului. E bună, deci, la trăit; în altă fază, înţelepciunea este bună la cunoaştere şi la dobândirea împărăţiei.
Mulţi oameni sunt adormiţi…
Înţelepciunea-i trezeşte şi le dă un sens în viaţă. Mulţi se-ntreabă care-i sensul vieţii? Cei care nu se-ntreabă despre asta fie că dorm şi merg într-o inerţie biologică, de la naştere până la moarte, fie că nu au voie să se-ntrebe, că nu i-a zguduit nicio problemă dramatică-n viaţă. Astfel că sunt mulţi oameni care dorm sau care încep să fie deprimaţi. Şi, când îşi analizează sensul vieţii, nu găsesc motivele unei trăiri înalte. Sau ale unei netrăiri, în general. Anunţasem… ca o temă de discuţie „Apocalipsa, astăzi”.
Apocalipsa înseamnă revelaţie sau dezvăluirea tainelor existenţei, în momentul în care ne aflăm. Între altele, în Apocalipsă se zice că atât cât va mai dura lumea aceasta, până la Marele Sfârşit sau Marea Judecată, nu se va schimba structura ei de ansamblu; adică, vor rămâne până la capăt cele patru categorii în care se împart oamenii.
Oamenii, pe căprării…
Vătămătorii (nocentes) sunt prima categorie. Aici intră şi agresorii, brutele şi destructorii, şi lacomii – răutatea.
A doua categorie sunt sordides – sordizii; asta înseamnă amorfii, cei confuzi, cei fără curăţenie, impurii; e categoria cea mai amplă (aici ar intra şi-acele „suflete moarte” ale lui Gogol); amorphos, în greceşte, înseamnă „fără chip”; este categoria adormiţilor şi a necunoscătorilor sensului vieţii.
Categoria a treia – cea a drepţilor.
Categoria a patra, cea a sfinţilor.
Deci, mai mult decât omul drept este omul sfânt. În funcţie de aceste categorii s-au împărţit vieţuirile noastre. Vieţuirea cea mai de jos se numeşte vieţuire diavolească (plăteşti pentru bine cu rău) şi există oameni care au această vieţuire. Apoi, vieţuirea dobitocească (plăteşti la rău cu rău), adică, ţi-a făcut-o el, i-o faci şi tu – asta-i dobitoceşte. Vieţuirea omenească – unde ar intra drepţii; adică, plăteşti la bine cu bine; ai depăşit problema răului. Şi vieţuirea duhovnicească (sau îngerească), când plăteşti chiar la răul ce ţi se face cu bine şi cu mult bine.
Ei, iată, în Apocalipsă se spune că, până la sfârşitul lumii, aceste categorii vor funcţiona şi, se spune, chiar cu sporire poate chiar ca un schimb valutar convertor!
Doar un copil
Îl chema Mihai, și avea doar 7 ani când părinții au hotărât să-i cumpere primul calculator.Și pe atunci, în 2000, să ai un calculator la vârsta de 7 ani era ceva minunat.Oare…?
Părinții lui, având o stare materială bună au avut bani să-I ia ceva ce sigur nu îi trebuia.Săptămâni la rând a vrăjit o clasă întreagă cu poveștile despre minunatul gadget pe care părinții lui i l-au luat.Era ceva de nedescris bucuria și vraja pe care o producea un Mario și mai apoi un Prince 2, un Volfied sau vechiul model de Jim, de la jocurile pe televizor.Și de acela avea dar pentru el era doar ceva învechit.Avea nevoie de ceva nou.Drogul jocurilor îi intra în sânge, în instincte și deveneau mai mult decât o nevoie.La vârsta la care majoritatea copiilor jucau ascunsa, prinselea sau orice alte jocuri normale, Mihai nu știa decat calculator, calculator, calculator.
Nu după mult timp, Mihai nu mai mergea la școală.El avea profesori personali, iar lecțiile le facea ghiciți cum?Pe calculator, cu programe speciale.Dar era un băiat neglijent.Îi plăcea doar să se joace.Nu era nicidecum interesat de învățat.
Părinții lui erau foarte ocupați, așa încât nicidecum să observe obsesia lui Mihai.Și vremea trecea cum trece de obicei dar Mihai devenea din ce în ce mai străin față de restul lumii.Abia de își cunoștea verișorii, unchii și mătușele.Mihai nu știa socialize cu nimeni.Știa doar să spună de ce are nevoie și mai știa încă un singur lucru, învățat de la tatăl lui:să înjure.Să înjure și să vorbească urât de cate ori pierdea la vreun joc.
A trecut multă vreme de atunci și Mihăiță cum îi zicea mama devenise Mihai în toată firea.Și astăzi are 17 ani.E ziua lui Mihai iar mama lui stă pe un fotoliu și plânge.Casa e goală, camera lui Mihai deasemenea.Tatăl este plecat cu el, la o operatie în China, la ochi.A, dar voi nu aveți de unde să știți ce s-a intamplat.Mihai a continuat așa cum a început.Cu jocurile lui.A jucat, a jucat, a jucat.Prin 2003 părinții îi fuseseră luat alt calculator, mai performant.Apăruse atunci și Counter Strike iar din acel moment, camera lui Mihai devenise un adevărat câmp de luptă.Abia de mai apuca să mănânce iar dacă cineva încerca să intre și îl deranja, arunca cu tot ce avea în persoana respectivă.Mihai nu mai învăța de mult.Profesorii au refuzat să mai vină să-i predea.Era prea dezastruos și periculos.Își făcuse din camera lui un cuib din care ieșea doar până la baie. Mihai nu mai știa ce e aia zăpadă naturală ci doar zapada înroșită din fy_snow.Nu mai știa ce e ăla nisipul unei plaje ci doar nisipul plin de sânge din de_dust.Nu mai știa ce e marea ci doar screensaverul cu ea care deși era setat să apară la un minut de inactivitate, tot rar apărea.Și lumea evolua, copiii de vârsta lui erau fericiți, mergeau la școală, se jucau, mergeau în tabere și excursii dar Mihai era rupt de o astfel de lume.Era atât de “matur” încât în lumea lui nu existau decât soldați și fiare ciudate, iar el nu era altceva decât un robot.Și astfel treceau pentru el zilele și nopțile.De fapt pentru el nu exista așa ceva.Pentru el nu erau decât ore de joacă și restul(3-4) de somn.Camera lui era un întuneric continuu cu perdelele trase și aproape goală cu nimic altceva decât un pat, un birou și CALCULATORUL.Tehnologia evolua destul de repede iar Mihai ajunsese să schimbe un calculator la fiecare jumătate de an.Tatăl lui mai mai că voia să facă o colecție din monitoarele sparte cu o cană aruncată de nervi sau cu plasmele sparte cu pumnul.Pentru el toate era doar niște copilării.Cât de neglijenți puteau să fie părinții lui încât să nu reacționeze deloc.Cât de neglijenți.Și da, după cum spuneam acum e la operație.Mihai stătuse atât de mult în întuneric încât lumina pentru el era un coșmar.Dar ce era mai rău pentru el, nu mai vedea bine să joace noul warcraft.Și dacă ar fi fost ochii singura lui problemă.Dar statul pe scaun a creat pentru el multe altele.Atât de multe încât și doctorii se mirau că un copil la vârsta lui poate dobândi toate astea pe parcursul a 3-4 ani.Calculatorul era acum un blestem pentru mama și tatăl lui Mihai iar pentru Mihai ultima dorință.Da. Ajunsese până acolo.Nu mai voia nimic.Voia să joace pentru ultima dată un Counter, să ucidă pentru ultima dată.Viața nu mai avea rost pentru el.Era terminată.Nu avea absolut nici o altă dorință.
Mihăiță ajunsese o umbră.
Multe astfel de cazuri de indiferenta in ziua de azi. Parca prea multe.
Părinții lui, având o stare materială bună au avut bani să-I ia ceva ce sigur nu îi trebuia.Săptămâni la rând a vrăjit o clasă întreagă cu poveștile despre minunatul gadget pe care părinții lui i l-au luat.Era ceva de nedescris bucuria și vraja pe care o producea un Mario și mai apoi un Prince 2, un Volfied sau vechiul model de Jim, de la jocurile pe televizor.Și de acela avea dar pentru el era doar ceva învechit.Avea nevoie de ceva nou.Drogul jocurilor îi intra în sânge, în instincte și deveneau mai mult decât o nevoie.La vârsta la care majoritatea copiilor jucau ascunsa, prinselea sau orice alte jocuri normale, Mihai nu știa decat calculator, calculator, calculator.
Nu după mult timp, Mihai nu mai mergea la școală.El avea profesori personali, iar lecțiile le facea ghiciți cum?Pe calculator, cu programe speciale.Dar era un băiat neglijent.Îi plăcea doar să se joace.Nu era nicidecum interesat de învățat.
Părinții lui erau foarte ocupați, așa încât nicidecum să observe obsesia lui Mihai.Și vremea trecea cum trece de obicei dar Mihai devenea din ce în ce mai străin față de restul lumii.Abia de își cunoștea verișorii, unchii și mătușele.Mihai nu știa socialize cu nimeni.Știa doar să spună de ce are nevoie și mai știa încă un singur lucru, învățat de la tatăl lui:să înjure.Să înjure și să vorbească urât de cate ori pierdea la vreun joc.
A trecut multă vreme de atunci și Mihăiță cum îi zicea mama devenise Mihai în toată firea.Și astăzi are 17 ani.E ziua lui Mihai iar mama lui stă pe un fotoliu și plânge.Casa e goală, camera lui Mihai deasemenea.Tatăl este plecat cu el, la o operatie în China, la ochi.A, dar voi nu aveți de unde să știți ce s-a intamplat.Mihai a continuat așa cum a început.Cu jocurile lui.A jucat, a jucat, a jucat.Prin 2003 părinții îi fuseseră luat alt calculator, mai performant.Apăruse atunci și Counter Strike iar din acel moment, camera lui Mihai devenise un adevărat câmp de luptă.Abia de mai apuca să mănânce iar dacă cineva încerca să intre și îl deranja, arunca cu tot ce avea în persoana respectivă.Mihai nu mai învăța de mult.Profesorii au refuzat să mai vină să-i predea.Era prea dezastruos și periculos.Își făcuse din camera lui un cuib din care ieșea doar până la baie. Mihai nu mai știa ce e aia zăpadă naturală ci doar zapada înroșită din fy_snow.Nu mai știa ce e ăla nisipul unei plaje ci doar nisipul plin de sânge din de_dust.Nu mai știa ce e marea ci doar screensaverul cu ea care deși era setat să apară la un minut de inactivitate, tot rar apărea.Și lumea evolua, copiii de vârsta lui erau fericiți, mergeau la școală, se jucau, mergeau în tabere și excursii dar Mihai era rupt de o astfel de lume.Era atât de “matur” încât în lumea lui nu existau decât soldați și fiare ciudate, iar el nu era altceva decât un robot.Și astfel treceau pentru el zilele și nopțile.De fapt pentru el nu exista așa ceva.Pentru el nu erau decât ore de joacă și restul(3-4) de somn.Camera lui era un întuneric continuu cu perdelele trase și aproape goală cu nimic altceva decât un pat, un birou și CALCULATORUL.Tehnologia evolua destul de repede iar Mihai ajunsese să schimbe un calculator la fiecare jumătate de an.Tatăl lui mai mai că voia să facă o colecție din monitoarele sparte cu o cană aruncată de nervi sau cu plasmele sparte cu pumnul.Pentru el toate era doar niște copilării.Cât de neglijenți puteau să fie părinții lui încât să nu reacționeze deloc.Cât de neglijenți.Și da, după cum spuneam acum e la operație.Mihai stătuse atât de mult în întuneric încât lumina pentru el era un coșmar.Dar ce era mai rău pentru el, nu mai vedea bine să joace noul warcraft.Și dacă ar fi fost ochii singura lui problemă.Dar statul pe scaun a creat pentru el multe altele.Atât de multe încât și doctorii se mirau că un copil la vârsta lui poate dobândi toate astea pe parcursul a 3-4 ani.Calculatorul era acum un blestem pentru mama și tatăl lui Mihai iar pentru Mihai ultima dorință.Da. Ajunsese până acolo.Nu mai voia nimic.Voia să joace pentru ultima dată un Counter, să ucidă pentru ultima dată.Viața nu mai avea rost pentru el.Era terminată.Nu avea absolut nici o altă dorință.
Mihăiță ajunsese o umbră.
Multe astfel de cazuri de indiferenta in ziua de azi. Parca prea multe.
De unde sa-ti cumperi haine ieftine?
Aceasta este intrebarea? Iubim hainele, ne fac sa ne simtim bine, sigure pe noi, in centru atentie sau pur si simplu confortabil. Ne place sa avem cat mai multe haine, sa le combinam, sa le accesorizam si intr-un fel sa ne afisam cu ele.
Pentru mine achizitionarea hainelor a fost mereu un sport extrem, mai ales cand vine vorba de jeans sau rochii. Pentru ca mama natura nu m-a inzestrat cu niste masuri comune trebuie ca de fiecare data cand caut ceva care sa mi se potriveasca sa pierd cel putin 2-3 ore.
Recunosc ca sunt invidioasa atat pe prietenele mele dar si pe colegele care se lauda cu haine ieftine pe care le comanda de pe diverse site-uri. M-am resemnat la gandul ca voi putea sa-mi cumpar vreodata haine ieftine fara sa le probez. De cele mai multe ori hainele comandate nu au fost ceea ce ma asteptam si pe majoritatea am fost nevoita sa le returnez sau sa le fac cadou. Cu toate ca imi comand haine in functie de tabelul de masuri de pe respectivele site-uri, tot nu merge.
Ma amuza prietena mea care, nu stiu cum face, dar descopera in fiecare saptamana haine de foarte buna calitate la preturi mici. Eu nu pot sa ma laud cu darul de a avea rabdare sa caut printre hainele unui magazin ceva care sa mi se potriveasca sau care sa aiba un pret mic. Cred ca este o calitate cu care nu toate femeile sunt inzestrate. Vorba reclamei pentru ceilalti exista MasterCard.
In ciudata experientelor mele pot sa spun ca exista totusi magazine care iti ofera haine ieftine pentru toate gusturile.
Pentru mine achizitionarea hainelor a fost mereu un sport extrem, mai ales cand vine vorba de jeans sau rochii. Pentru ca mama natura nu m-a inzestrat cu niste masuri comune trebuie ca de fiecare data cand caut ceva care sa mi se potriveasca sa pierd cel putin 2-3 ore.
Recunosc ca sunt invidioasa atat pe prietenele mele dar si pe colegele care se lauda cu haine ieftine pe care le comanda de pe diverse site-uri. M-am resemnat la gandul ca voi putea sa-mi cumpar vreodata haine ieftine fara sa le probez. De cele mai multe ori hainele comandate nu au fost ceea ce ma asteptam si pe majoritatea am fost nevoita sa le returnez sau sa le fac cadou. Cu toate ca imi comand haine in functie de tabelul de masuri de pe respectivele site-uri, tot nu merge.
Ma amuza prietena mea care, nu stiu cum face, dar descopera in fiecare saptamana haine de foarte buna calitate la preturi mici. Eu nu pot sa ma laud cu darul de a avea rabdare sa caut printre hainele unui magazin ceva care sa mi se potriveasca sau care sa aiba un pret mic. Cred ca este o calitate cu care nu toate femeile sunt inzestrate. Vorba reclamei pentru ceilalti exista MasterCard.
In ciudata experientelor mele pot sa spun ca exista totusi magazine care iti ofera haine ieftine pentru toate gusturile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)